SERVICII

Transport Regim Complet

Efectuam transport în regim complet pe teritoriul României, dar si pe teritoriul Uniunii Europene punând la dispoziția clienților noștri vehicule specializate pentru fiecare tip de marfă. Transportăm:

  • mărfuri generale
  • mărfuri ce necesită temperatură controlată (-24°C - +24°C).
  • mărfuri supra-dimensionale
  • ADR (mărfuri periculoase)

Transport "On Board Courier"

Coletele care, fie au nevoie de un nivel ridicat de securitate, fie trebuie livrate la clienţi cât mai curând posibil, sunt transportate personal de către un curier, pe un zbor de pasageri oriunde in lume.

Aceste transporturi pot fi de la dimensiunea unui document, până la colete de câteva zeci de kilograme.

Echipa dedicată serviciului OBC (On Board Courier) al Paco Logistics, răspunde cererilor de ofertă ale clienţilor în maximum 30 minute, indiferent de oră sau zi, ocupându-se de tot fluxul, de la colectare până la livrare în destinaţia dorită, inclusiv ambalarea specială, vămuire, documente de import / export.

Beneficii

  • Echipa dedicată este gata de plecare cu marfa clienţilor (24-7-365) către orice destinaţie a lumii
  • Ofertarea la cererile de cotaţie se face în maximum 30 minute indiferent de perioadă;
  • Odată ce oferta este agreată, marfa pleacă la bordul următorului zbor
  • Actualizari în timp real, cu privire la starea mărfii sunt trimise clienţilor, de la încărcare până la livrare
  • Documentaţia şi formalităţile vamale se realizează în regim de urgență
  • Preluarea şi livrarea se fac "door to door"
  • Curierul care călătoreşte cu marfa, este responsabil si o supraveghează pe toată durata transportului

Transport Regim Express

Garantăm că livrăm marfa, oriunde în Europa, în 12 -72 ore.

Vă punem la dispoziție vehicule de tonaj mic, începând de la 1.5 t, ce au timp de tranzit foarte scurt. Și pentru că timpul și siguranța sunt foarte importante, majoritatea transporturilor Express sunt echipate cu doi șoferi. Astfel reușim să oferim o soluție de livrare "a doua zi" pentru majoritatea țărilor din Uniunea Europeană.

Transport Regim Grupaj

Oferim transport în regim grupaj, pentru a vă optimiza costurile și pentru a vă oferi o gamă cât mai variată de soluții logistice. 

Chiar dacă aveti de transportat doar câteva colete, un palet sau jumate de camion, societatea noastră vă pune la dispoziție camioane și camionete la prețuri avantajoase. Partenerii noștri externi ne ajută pentru a puta stoca în depozite orice tip de marfă, organizând transportul în cel mai scurt timp cu următorul camion de linie.

ro_RORomanian
en_GBEnglish ro_RORomanian